Vinurile The Iconic Estate, din portofoliul Alexandrion Group, au câştigat numeroase medalii la International Wine and Spirit Competition 2020

București, 30 septembrie, 2020 – Noi medalii pentru vinurile produse de crama The Iconic Estate, parte a Alexandrion Group: acestea s-au remarcat prin gustul autentic, notele şi nuanţele armonizate optim şi atributele unice, la International Wine and Spirit Competition 2020 (IWSC), un concurs cu notorietate ȋn industria băuturilor alcoolice, cu o tradiţie de peste 50 de ani. Vinuri din gamele  destinate atât pieţei interne cât şi celei externe au fost premiate cu numeroase medalii la IWSC 2020. Juriul competiţiei, format din experţi internaţionali- producători, somelieri, distribuitori, buyeri şi influenceri- a degustat „ȋn orb” vinurile The Iconic Estate şi le-a evaluat ȋn raport cu vinuri din alte 90 de ţări. Competiţia este organizată ȋn fiecare an, ȋn Marea Britanie.

Combinaţia inedită dintre notele de ananas, grapefruit şi mere i-a adus vinului La Crama Sauvignon Blanc, medalia de bronz la IWSC 2020. De un roşu intens, cu note de prune coapte, vinul La Crama Merlot a obţinut, de asemenea, o medalie de bronz ȋn cadrul competiţiei.

Câteva dintre vinurile din gama Mythological Collection au fost premiate cu medalii de bronz, acordate vinurilor bine realizate, care crează o experienţă plăcută pentru consumatori. Elegant şi complex, Hyperion Pinot Grigio are nuanţe fresh de caise şi mere verzi şi delicate note forale, ȋmpletite armonios pe un fundal uşor mineral. Structura robustă, dar totodată rafinată a vinului Hyperion Fetească Neagră a fost, de asemenea, apreciată de juriul competiţiei IWSC 2020, cu medalie de bronz.

Vinul Colina Piatra Albă – Alb (cupaj: Chardonnay, Viognier, Fetească Albă) s-a facut remarcat prin gustul său fructat și finalul lung, ușor floral și mineral, calităţi care i-au adus o medalie de bronz.

Prahova Valley Sauvignon Blanc, unul dintre cele patru vinuri albe din gama Prahova Valley, cu o tradiţie de 17 ani pe piaţa din România a câştigat o medalie de bronz ȋn cadrul competiţiei.

Produse la Cramele Rhein CIE Azuga, ȋncă din 1892, după o metodă tradiţională din Franţa, vinurile spumante Rhein Extra reprezintă cea mai veche şi recunoscută marca de vin spumant din România. Vinurile Rhein Extra sunt, totodată, marca oficială a Casei Regale a României şi au fost premiate cu medalie de bronz la IWSC 2020.

Vinurile The Iconic Estate sunt disponibile ȋn marile lanţuri de magazine, magazinele de proximitate, locaţiile HoReCa, online shop-urile partenerilor Alexandrion Group şi pe iconicdrinks.shop, parte a Alexandrion Group.

****

THE ICONIC ESTATE, parte a Alexandrion Group, este producător, exportator și importator selectiv de vinuri spumante și liniștite. Compania deține instalații de producție și depozitare, trei linii de îmbuteliere, depozit cu temperatură controlată și pivnițe subterane. Crama din Tohani, Gura Vadului, are una dintre cele mai mari pivnițe din regiunea Dealu Mare și o capacitate de procesare de 5000 tone de struguri pe an, fiind produse aproximativ 3,6 milioane de litri de vin anual, reprezentând  aproximativ 5 milioane de sticle. An de an, vinurile produse au fost premiate în diverse competiții internaționale. THE ICONIC ESTATE vinde vinurile sale în mai mult de 40 de țări din întreaga lume și a devenit al doilea cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din România.

THE ICONIC ESTATE deține peste 255 de hectare de podgorii, cea mai mare parte dintre ele într-una dintre cele mai fertile regiuni viticole din România, Dealu Mare – o regiune care asigură o parte semnificativă a strugurilor folosiți pentru obținerea vinurilor excepționale, similară cu două celebre regiuni vini-viticole europene: Piemonte în Italia și Bordeaux în Franța.

Pivnițele Rhein & CIE Azuga, parte din THE ICONIC ESTATE, sunt cea mai veche locaţie unde se produce, fără întrerupere de la înființare (1892) și până în prezent vinul spumant după o metoda tradițională din Franța. Casa Regală a României apreciază vinurile din pivnițele noastre pentru calitatea lor superioară, numind THE ICONIC ESTATE furnizor oficial pentru vinurile liniștite și spumante.

Calitatea vinurilor, valoarea, rafinamentul și distincția lor fac din THE ICONIC ESTATE unul dintre cei mai buni producători români de vin, care au valorificat potențialul și diversitatea viticolă a țării prin vinurile producție proprie: Rhein Extra, Millennium, Hyperion, Neptunus, Kronos, Rhea, Theia, Colina Piatra Albă, Byzantium, Prahova Valley, La Crama și altele.

Contact: Valentin Popescu, Director de Marketing Sportiv și Comunicare

Email: valentin.popescu@alexandrion.ro

Tel: +40724.202.653

 

Pentru a accesa acest site trebuie sa aveti minimum 18 ani.

Va rugam verificati varsta.

- -