București, 28 septembrie 2020 – Alexandrion Group a fost partener principal la turneul de golf dedicat comunităţii de business din România, organizat de Camera de Comerţ Britanică Română (BRCC), pe 25 septembrie. Turneul „ BRCC Golf & Family Day” a avut loc la clubul Izvor de Golf din localitatea Gorgota (Jud. Ilfov) şi a reunit jucători pasionaţi de acest sport, cu profesii din diverse domenii de business.
Alexandrion Group a dat startul competiţiei invitându-i pe jucători să ciocnească un pahar de Rhein Extra, cea mai veche şi apreciată marcă de vin spumant din România şi urându-le succes pe terenul de golf. Jucătorul care a lovit mingea cel mai aproape de steagul cu numărul 3 a fost premiat de Alexandrion Group pentru reuşita sa, ȋn cadrul probei „nearest to the pin” (lovitura cea mai apropiată de steagul din zona verde). La finalul competiţei toţi participanţii au primit mingi de fotbal şi volei, iar ȋn pauzele dintre rundele de golf şi ȋn intervalul de networking de după turneu, au savurat băuturi spirtoase şi vinuri The Iconic Estate, din portofoliul Alexandrion Group. Golful se află printre sporturile susţinute de Alexandrion Group şi de Fundaţia Alexandrion, de-a lungul anilor, prin parteneriate la evenimente şi turnee de profil organizate ȋn România.
„A fost un eveniment ȋn care s-a simţit energia şi entuziasmul jucătorilor care abia aşteptau să intre pe teren, dar şi să cunoască oameni noi, potenţiali parteneri de joc sau de business, pentru viitor. Alexandrion Group, care a suţinut şi animat toate momentele importante ale competiţiei, ne-a ajutat să creăm această atmosferă frumoasă. Mulţumim Alexandrion Group şi Fundaţiei Alexandrion pentru implicarea ȋntr-un eveniment sportiv care a promovat un sport frumos, elegant, benefic atât pentru sănătate, cât şi pentru dezvoltarea relaţiilor interpesonale şi mulţumim, de asemenea, pentru susţinerea comunităţii de business care practică golful” a spus Neil McGregor, preşedintele Camerei de Comerţ Britanică Română.
Turneul „ BRCC Golf & Family Day” s-a desfăşurat ȋn două runde şi a inclus grupuri de câte 4 jucători, care au concurat pentru cele trei trofee, dar şi pentru premiile „nearest to the pin” (lovitura cea mai apropiată de steagul din zona verde) şi „longest drive” (lovitura iniţială la cea mai mare distanţă).