Șase companii noi din domeniul producției de vin din România intră oficial în portofoliul Alexandrion Group după finalizarea tranzacției cu grupul englez Halewood International Holding.
Astfel, Alexandrion Group devine unul dintre cei mai puternici și competitivi jucători de pe piața românească de vinuri și băuturi spirtoase.
Portofoliul de înaltă calitate, de vinuri premiate, recent achiziționat include printre altele și spumantul Rhein, băutură oficială a Casei Regale a României.
Odată cu achiziția celor șase companii, echipei Alexandrion Group li se alătură alți 200 de angajați, preluând unul dintre jucătorii aflați în top 10 producători de vinuri din România și al doilea cel mai mare exportator de vinuri. Grupul a preluat inclusiv cele peste 200 de hectare de viță de vie și producția de circa 5 milioane de litri de vin anual. De asemenea, odată cu achiziția business-urilor de vinuri, Alexandrion Group a preluat hotelul Rhein din Azuga, precum și Conacul Urlățeanu.
“Alexandrion Group a devenit oficial unul dintre cei mai mari jucători ai industriei românești, cu un portofoliu premium, produse și servicii de cea mai înaltă calitate, cu care poate accesa cu mândrie orice piață internațională. Am implementat de-a lungul timpului o strategie curajoasă, bazată pe investiții sustenabile pentru România și pentru consumatorii români. Așa cum am mai spus, suntem o companie cu tradiție, extrem de atentă și selectivă cu brandurile pe care le adăugăm în portofoliul nostru. Avem încredere în calitatea dovedită în timp de Halewood și suntem încântați să le oferim acum consumatorilor noștri o selecție de vinuri premiate”, a declarat Nawaf Salameh, Chairman al Alexandrion Group.
În urma achiziției, Alexandrion Group plănuiește investiții viitoare în direcția creșterii celor șase companii, care le va asigura o dezvoltare constantă și sustenabilă pe piață.
Grupul Alexandrion este liderul industriei de băuturi spirtoase din România, cu un portofoliu important de branduri care acoperă toate segmentele pieței. Achiziția celor șase companii din cadrul Halewood aduce plus valoare grupului și reprezintă o nouă etapă în strategia de dezvoltare și extindere pe plan local și internațional. Alexandrion Group și-a asumat o politică de investiție continuă, acordând o atenție deosebită modului de promovare a brandurilor, procesului de producție și distribuție, și, nu în ultimul rând, specialiștilor implicați.